Sports

I'm 17, I play basketball, and I'm done pretending Romania cares about young athletes' minds.

By Nicholas Carstoiu 1 Apr 2026 1 min read1 min de citit
I'm 17, I play basketball, and I'm done pretending Romania cares about young athletes' minds.
Image by Nicholas CarstoiuImagine de Nicholas Cârstoiu
Am 17 ani, joc baschet și m-am săturat să pretind că România are grijă de mintea tinerilor ei.
Image by Nicholas CarstoiuImagine de Nicholas Cârstoiu

Sport saved my mental health. More than once. That is not a metaphor. That is what happened.

And yet in Romania, sport remains a privilege. Clubs are expensive. Infrastructure is unequal. Psychological support inside sports environments is virtually nonexistent. We celebrate champions and ignore everyone else.

The WHO confirms that physical activity reduces depression and anxiety — yet 80% of adolescents worldwide don't meet recommended activity levels:
https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/physical-activity

The WHO also confirms that suicide is the third leading cause of death among people aged 15 to 29, and that half of all adult mental health disorders begin before age 18 — most going undetected and untreated: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/adolescent-mental-health

We have the data. We have the solution. What we lack is the will.

My ask is concrete: integrated sport and mental health programs in public schools, coaches trained to recognize a struggling child, and free access to organized sport for families who cannot afford it.

This is not utopia. It is a policy choice other countries have already made.

I am Nicholas Carstoiu, athlete and member of the Children's Board of Romania supported by UNICEF, and I believe no child should grow up without access to sport — because taking sport away from a child means taking away the most accessible tool they have to protect their mind.

Romania doesn't need another report.

It needs to move.

Sportul mi-a salvat sănătatea mintală de mai multe ori. Nu e o metaforă. E ce s-a întâmplat.

Și totuși în România, sportul rămâne un privilegiu. Cluburile sunt scumpe. Infrastructura e inegală. Sprijinul psihologic în mediul sportiv e aproape inexistent. Sărbătorim campioni și ignorăm restul.

OMS confirmă că activitatea fizică reduce depresia și anxietatea — și totuși 80% dintre adolescenții din lume nu ating nivelurile recomandate:
https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/physical-activity

OMS mai confirmă că suicidul este a treia cauză de deces în rândul tinerilor între 15 și 29 de ani, iar jumătate din tulburările de sănătate mintală ale adulților încep înainte de 18 ani — și nu sunt tratate: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/adolescent-mental-health

Avem datele. Avem soluția. Ce ne lipsește e voința.

Cer concret: programe integrate de sport și sănătate mintală în școli publice, antrenori pregătiți să recunoască un copil în suferință, și acces gratuit la sport organizat pentru familiile care nu și-l permit.

Nu e utopie. E o alegere pe care alte țări au făcut-o deja.

Sunt Nicholas Cârstoiu, sportiv, membru al Boardului Copiilor din România susținut de UNICEF, și cred că niciun copil nu ar trebui să crească fără acces la sport — pentru că a-i lua sportul înseamnă a-i lua și cel mai simplu instrument de a-și proteja mintea.

România nu are nevoie de încă un raport.

Are nevoie să se miște.

Originally published on LinkedIn.Publicat inițial pe LinkedIn.

Nicholas Carstoiu
Nicholas Cârstoiu I'm a youth leader, student-athlete and writer, and a member of the UNICEF Romania Children's Board.