Stop the hypocrisy. Stop blocking our future.
I AM 17 AND YOU ARE TRYING TO BAN MY FUTURE.
Done being lectured by people who don't understand the world they live in.
Done being judged by a system frozen somewhere between 1995 and a nostalgia I don't recognize.
Done with hypocrisy served with authority and a tone of moral superiority.
So I am not complaining anymore. I am making accusations.
Who are you to ban AI for me?
You, the teacher who scolds me for using ChatGPT on an essay.
You, who cannot get in your car in the morning without turning on Waze.
You, who without GPS would not make it to school — because you have no idea what street you're on, because for ten years an algorithm has been deciding your route, your departure time, and your detours.
If I took your phone and handed you a printed map, you would not get anywhere. Admit that. Then we can talk about technology dependency.
You, the parent who lectures me about real books and the importance of reading on paper. When did you last walk into a library? Do you even know where the nearest one is? Go there. Ask for the book that came out last week. You will find out it's not there, that it needs to be ordered, that it takes months, that it needs to be reserved, that someone else might have it on loan. Meanwhile you already finished it on your Kindle last night, in bed, with the brightness turned all the way down so you wouldn't wake anyone. And now you have the nerve to turn yourself into an apostle of the printed word in front of me? The hypocrisy is breathtaking.
You, the teacher who cannot accept that I used AI to structure an essay. But you wrote your semester report using a downloaded template, ran it through autocorrect, submitted it through the school's digital platform and ordered classroom supplies online in three minutes, next-day delivery. And I am the problem.
You, who cook every day with your smart multicooker — the one with saved recipes, automatic programs, and the app on your phone. If I unplugged it and asked you to make something simple from memory, on the stove, without looking anything up — you would burn a fried egg because you forgot to put oil in the pan first. And yet you have the audacity to tell me that technology is making us incompetent.
The problem is not that you use technology. The problem is that you rely on it every day, depend on it, build your life around it — and still deny us the right to use it, simply because you don’t control it.
Where your anger really comes from
Let's be honest.
Your reaction to AI has nothing to do with educational principles. It has nothing to do with genuine concern for us. It has nothing to do with wisdom.
It comes from fear. Fear that you don't understand what is happening. Fear that we already know how to use something you haven't figured out yet. Fear that the authority you hold over us disappears the moment you no longer control the information.
You grew up in a system where the best student was the one who memorized the most. Grades didn't measure intelligence — they measured memory. Or how much your parents could pay for private tutoring. That's it. And now that system has shaped you into adults who believe memorization is the same thing as learning, and that anything beyond that paradigm is a threat.
It is not a threat. You are simply outdated. And that is not an insult. It is a diagnosis.
The problem is that an untreated diagnosis gets worse. And you are refusing the treatment.
You are not afraid of AI.
You are afraid of the moment you stop being indispensable.
What is the rest of the world doing while you're arguing with us?
Estonia — a country with a smaller population than Bucharest — launched a national program in September 2025 called AI Leap. Twenty thousand high school students and three thousand teachers received free access to ChatGPT Edu, the educational version built together with OpenAI and Anthropic. The President of Estonia said it plainly: artificial intelligence has permanently changed the world and education must adapt. No debate. No bans. Action.
UNESCO — not some random blog, but the United Nations organization for education — published the first global guidance on generative AI in education and research, with clear recommendations for governments and schools. Not prohibition. Responsible integration.
Harvard, Oxford, and London Business School have already integrated AI into their educational platforms with clear policies and dedicated training for students and faculty.
Romania is still holding meetings about whether it should be allowed.
Meanwhile, a student in Tallinn is using ChatGPT today to learn more effectively, guided by teachers trained to integrate technology. And I get a zero for doing the exact same thing without asking permission from a system that doesn't even know what it wants.
While they implement, we debate. While they train teachers, we punish students. While they build the future, we sanction the present.
The laziness myth — and the truth nobody is saying
I hear it constantly: AI will make students lazy.
It is the biggest lie you keep repeating.
Without AI, I do one thing in three hours. With AI, I do ten things in three hours — but each of them needs to be checked, validated, corrected, critically evaluated, and reformulated. My brain is not resting. It is working faster and at more levels than your educational system has ever demanded of me.
Because AI does not think for me. It gives me things I have to evaluate. It generates answers I have to verify. It proposes solutions I have to question.
If you know nothing, AI doesn't help you — it misleads you and you won't even notice. If you know your subject, AI turns you into someone who does in three hours what others do in three days.
That is exactly what school should be building: people who know how to use the tools of their time with judgment — not people who memorize the capitals of African countries for a Friday test.
It doesn’t make us lazy. It forces us to move faster than the system that evaluates us.
What happens if you change nothing
AI is already in medicine — diagnosing, interpreting test results, assisting surgeons. It is in law — analyzing contracts and case files in seconds. It is in transport, finance, public administration, architecture, journalism.
This is not a future vision. This is the present we are already living in.
And I, who will enter the job market in a few years, need to be prepared for this reality. Not for the one in your 2003 textbooks.
If you keep banning and blaming, you are not producing students protected from technology. You are producing students unprepared for a world where technology is already everywhere. That is not protection. That is abandonment.
This is not a future problem. It is a gap that has already begun.
You are not protecting us. You are limiting us.
Solutions — because I'm not just here to accuse
I don't only come with accusations. I come with answers. Because that is what separates someone who complains from someone who actually wants to change something.
If you insist on stopping us, then do it properly — with better rules, not bigger fear.
Solution 1: AI becomes a mandatory subject in grades 7 through 12
Not optional. Not elective. Mandatory.
Not a class where someone vaguely explains what a robot is. A real class, with structure, where students learn how AI works, what its limits are, how to prompt it correctly, how to verify its outputs, how to recognize when it is wrong or hallucinating. How to use it as a tool — not as a replacement for thinking.
Finland does this. Estonia does this. Singapore does this. The United Arab Emirates introduced AI into their curriculum in 2019, starting from grade one.
Romania doesn't need to invent anything. It just needs to have the courage to decide.
Solution 2: "But why do YOU think that?" — the most important question a teacher can ask
Everyone completes their assignment using AI. Everyone brings the result. And then the teacher doesn't ask "what did you write?" — but asks every single student, one by one: "Why do you believe this? Did you verify it? Do you agree with what the AI generated, or not? What would you change?"
Suddenly AI is no longer a shortcut. It becomes a starting point for a real discussion — one where every student has to think independently, argue a position, contradict or confirm. That is what school should be: not a place where you reproduce, but a place where you think.
This does not require a national reform. It does not require money. It does not require ministerial approval. It requires one thing only: a teacher who understands that their role is no longer to be the source of information, but the person who challenges thinking beyond it.
That is 21st century pedagogy. And it costs nothing.
Solution 3: Real training for teachers — not just a three-hour course per year
We all know what "digital training" means in the Romanian system: a PDF skimmed in a hurry, a checkbox in a register, a printed certificate. Done, you are "digitally trained."
No. That is not training. That is a bad joke.
Real training means practical workshops where teachers actually work with AI tools — not hear about them, but use them. It means communities of teachers sharing experiences, lessons built with AI, adapted assessment methods. It means mentoring from younger colleagues or from students themselves — because sometimes the fastest way for a teacher to learn is to ask a sixteen-year-old who has been using these tools for two years.
The model exists. Estonia implemented it exactly this way: teachers learned AI Leap together with students, in joint sessions, without hierarchy. The result was that teachers stopped feeling threatened by technology and started feeling curious about it.
Curiosity is the only real antidote to fear.
Solution 4: Evaluation must measure thinking, not memory
If a student can find any factual information in three seconds on any connected device, then a test measuring how well they memorized that information measures nothing relevant.
Assessment needs to be rebuilt around questions AI cannot answer alone: What do you think? Why? How did you reach that conclusion? What would you do differently? What do you still not understand?
This shift does not reduce rigor. It increases it. Because arguing your own idea is far harder than reproducing a paragraph from a textbook.
Countries like Finland and Denmark have been evaluating through projects, presentations, and demonstrated critical thinking for years — not multiple choice tests. Their results in international PISA rankings speak for themselves.
We still test with four-option grids, one correct answer. And then wonder why we are not producing thinkers.
I am Nicholas Carstoiu, student, competitive athlete, youth activist involved in mental health projects, and member of the Children's Board of Romania supported by UNICEF — and I have run out of patience for a system that fears the future and hides behind authority. The solutions exist. They are not secrets. They are not expensive. They are not impossible. What is missing is not information. It is the courage to act. The future will not wait for you. And we have already started moving without you.
The difference is — we are no longer asking for permission.
SOURCES:
AM 17 ANI ȘI VOI ÎNCERCAȚI SĂ-MI INTERZICEȚI VIITORUL.
M-am săturat să fiu lecturat de oameni care nu înțeleg lumea în care trăiesc.
M-am săturat să fiu judecat de un sistem care a rămas blocat undeva între 1995 și o nostalgie pe care nu o înțeleg.
M-am săturat de ipocrizie servită cu autoritate și cu ton de superioritate morală.
Așa că nu mă mai plâng. Acuz.
Cine ești tu să-mi interzici mie AI-ul?
Tu, profesorul care mă cerți că am folosit ChatGPT la un referat.
Tu, care dimineața nu poți să te urci în mașină fără să pornești Waze.
Tu, care fără GPS nu ai ajunge la școală — pentru că habar nu ai pe ce stradă ești, pentru că de zece ani un algoritm decide pentru tine drumul, ora de plecare și alternativele în caz de accident.
Dacă ți-aș lua telefonul și ți-aș da o hartă tipărită, n-ai ajunge nicăieri. Recunoaște asta și apoi vorbim despre dependența de tehnologie.
Tu, părintele care îmi ține discursuri despre cărțile adevărate și despre cât de important este să citești pe hârtie. Când ai intrat ultima dată într-o bibliotecă? Știi unde este cea mai apropiată de tine? Du-te acolo. Cere cartea lansată săptămâna trecută. O să afli că nu există, că trebuie comandată, că durează luni de zile, că trebuie rezervată, că poate altcineva o are împrumutată. Între timp tu ai terminat-o deja pe Kindle, ieri noapte, în pat, cu luminozitatea dată jos. Și acum ai curajul să te transformi în apostol al tiparului în fața mea? Câtă ipocrizie într-un singur om.
Tu, doamna profesoară care nu poți accepta că am folosit AI să structurez un eseu. Dar ți-ai scris raportul semestrial cu un template downloadat, ai verificat textul cu corectorul automat, ai trimis totul pe platforma digitală și ai comandat rechizitele clasei online, în trei minute, cu livrare a doua zi. Și eu sunt problema.
Tu, care gătești zilnic cu multicookerul inteligent — cel cu rețete salvate, cu programe automate, cu aplicație pe telefon. Dacă ți-aș lua gadgetul din priză și ți-aș cere să faci o mâncare simplă, din memorie, pe aragaz, fără instrucțiuni online — ai face niște ouă prăjite arse, pentru că ai uitat că trebuie să pui ulei mai întâi. Și totuși ai curajul să îmi spui mie că tehnologia ne face incompetenți.
Problema nu este că folosiți tehnologia. Problema este că o folosiți zilnic, vă bazați pe ea, depindeți de ea — dar ne interziceți nouă exact același lucru, pentru că nu îl controlați.
De unde vine cu adevărat furia voastră
Să fim serioși.
Reacția voastră față de AI nu vine din principii pedagogice. Nu vine din grija pentru noi. Nu vine din înțelepciune.
Vine din frică. Frica că nu înțelegeți ce se întâmplă. Frica că noi știm deja să folosim ceva pe care voi nu îl stăpâniți. Frica că autoritatea pe care o aveți asupra noastră dispare în momentul în care nu mai dețineți monopolul informației.
Voi ați crescut într-un sistem în care cel mai bun elev era cel care memora cel mai mult. Calificativele nu măsurau inteligența, măsurau memoria. Sau bugetul părinților pentru meditații. Atât. Iar acum acel sistem v-a format ca adulți — adulți care cred că memorarea este sinonimă cu învățatul și că tot ce depășește această paradigmă este o amenințare.
Nu este o amenințare. Sunteți pur și simplu depășiți. Și asta nu este o insultă. Este un diagnostic.
Problema este că un diagnostic netratat se agravează. Și voi refuzați tratamentul.
Nu vă este frică de AI.
Vă este frică de momentul în care nu mai sunteți indispensabili.
Ce face restul lumii cât voi ne certați pe noi
Estonia — o țară mai mică decât județul Suceava ca populație — a lansat în septembrie 2025 programul național AI Leap. 20.000 de elevi de liceu și 3.000 de profesori au primit acces gratuit la ChatGPT Edu, versiunea educațională creată împreună cu OpenAI și Anthropic. Președintele Estoniei a spus simplu: inteligența artificială a schimbat permanent lumea și educația trebuie să se adapteze. Fără dezbatere. Fără interdicții. Acțiune.
UNESCO a publicat primul ghid global pentru utilizarea AI în educație și cercetare. Nu interzicere. Integrare responsabilă, cu cadru etic și cu instruire pentru profesori.
Harvard, Oxford, London Business School au integrat deja AI în platformele lor educaționale cu politici clare.
România încă ține ședințe despre dacă ar trebui sau nu să fie permis.
Între timp, un elev din Tallinn folosește azi ChatGPT să învețe mai eficient, ghidat de profesori instruiți să integreze tehnologia. Iar eu primesc un zero pentru că am îndrăznit să fac același lucru fără să îi cer voie unui sistem care nu știe nici el ce vrea.
În timp ce ei implementează, noi dezbatem. În timp ce ei formează profesori, noi interzicem elevi. În timp ce ei construiesc viitorul, noi sancționăm prezentul.
Mitul lenei și adevărul pe care nu îl spune nimeni
Aud tot timpul: AI-ul va face leneși.
Este cea mai mare minciună pe care o perpetuați.
Fără AI, fac un lucru în trei ore. Cu AI, fac zece lucruri în trei ore — dar fiecare dintre ele trebuie verificat, validat, corectat, gândit critic, reformulat. Creierul meu nu se odihnește. Lucrează la o viteză și la o intensitate pe care sistemul vostru de educație nu mi-a cerut-o niciodată.
Pentru că AI-ul nu gândește pentru mine. Îmi pune întrebări la care trebuie să știu să răspund. Generează variante pe care trebuie să le evaluez. Propune soluții pe care trebuie să le verific.
Dacă nu știi nimic, AI-ul nu te ajută — te păcălește și tu nu îți dai seama. Dacă știi, AI-ul te transformă într-un om care face în trei ore cât alții fac în trei zile.
Nu ne face mai leneși. Ne forțează să devenim mai rapizi decât sistemul care ne evaluează.
Exact asta ar trebui să formeze școala: oameni care știu să folosească instrumentele timpului lor cu discernământ, nu oameni care memorează capitalele din Africa pentru un test de vineri.
Ce urmează dacă nu schimbați nimic
AI-ul este deja în medicină — diagnostichează, interpretează analize, asistă chirurgi. Este în juridic — analizează contracte și dosare în secunde. Este în transport, în finanțe, în administrație publică, în arhitectură, în jurnalism.
Nu este o viziune din viitor. Este prezentul.
Iar eu, care intru pe piața muncii în câțiva ani, am nevoie să fiu pregătit pentru această realitate. Nu pentru cea din manualele voastre din 2003.
Dacă continuați să interziceți și să blamați, nu produceți elevi protejați de tehnologie. Produceți elevi nepregătiți pentru o lume în care tehnologia este deja peste tot. Iar asta nu este protecție. Este abandon.
Nu este o problemă de viitor. Este o problemă de decalaj care deja a început.
Ce cer — și este simplu
Nu cer haos. Nu cer să folosim AI fără nicio regulă.
Cer reguli inteligente, nu interdicții din frică. Cer profesori instruiți să integreze AI în lecții, nu să îl demonizeze. Cer un sistem care să evalueze gândirea, nu memorarea. Cer onestitate — să recunoașteți că voi înșivă folosiți zilnic exact ce ne interziceți nouă.
Ori învățăm să folosim AI în școală, cu ghidaj și responsabilitate — ori îl folosim acasă, singuri, fără niciun ghidaj.
Alegeți voi. Dar să știți că noi nu așteptăm.
Nu ne protejați. Ne limitați.
Dacă totuși vreți să schimbați ceva — iată cum
Nu vin doar cu acuzații. Vin și cu răspunsuri. Pentru că asta face diferența dintre cineva care se plânge și cineva care vrea să schimbe ceva.
Dacă tot vreți să ne opriți, atunci opriți-ne corect. Cu reguli mai bune decât avem acum, nu cu frica mai mare decât avem deja.
Soluția 1: AI devine materie obligatorie în clasele VII-XII
Nu opțional. Nu la alegere. Obligatoriu.
Nu o oră în care se explică vag ce este un robot. O oră reală, cu structură, în care elevii învață cum funcționează AI-ul, care îi sunt limitele, cum îl interogăm corect, cum verificăm ce ne dă, cum recunoaștem o eroare sau o halucinație a modelului. Cum îl folosim ca instrument, nu ca substitut al gândirii.
Finlanda face asta. Estonia face asta. Singapore face asta. Emiratele Arabe Unite au introdus AI în curriculum încă din 2019, din clasa I.
România are timp să se uite și să copieze ce a funcționat deja. Nu trebuie să inventeze nimic. Trebuie doar să aibă curajul să decidă.
Soluția 2: „Tu de ce crezi asta?” — cea mai importantă întrebare pe care un profesor o poate pune
Imaginați-vă următoarea oră de clasă:
Toată lumea face tema cu AI. Toată lumea aduce rezultatul. Și apoi profesorul nu întreabă „ce ai scris?”, ci întreabă fiecare elev, pe rând: „Tu de ce crezi asta? Tu ai verificat asta? Tu ești de acord cu ce a generat AI-ul sau nu?”
Brusc, AI-ul nu mai este o scurtătură. Devine un punct de plecare pentru o discuție reală, în care fiecare elev trebuie să gândească independent, să argumenteze, să contrazică sau să confirme. Tocmai asta ar trebui să fie școala: nu un loc în care reproduci, ci un loc în care gândești.
Aceasta nu necesită o reformă națională. Nu necesită bani. Nu necesită aprobare de la minister. Necesită un singur lucru: un profesor care înțelege că rolul lui nu mai este să fie sursa informației, ci să fie cel care provoacă gândirea dincolo de ea.
Asta este pedagogia secolului XXI. Și nu costă nimic.
Soluția 3: Formare reală pentru profesori — nu un curs de trei ore pe an
Știm cu toții ce înseamnă „formare” în sistemul românesc: un PDF citit în grabă, o bifuță într-un registru, o adeverință tipărită. Gata, ești „format digital”.
Nu. Asta nu este formare. Este o glumă proastă.
Formarea reală înseamnă workshopuri practice, în care profesorii lucrează efectiv cu instrumente AI — nu aud despre ele, ci le folosesc. Înseamnă comunități de profesori care își împărtășesc experiențe, lecții construite cu AI, metode de evaluare adaptate. Înseamnă mentorat din partea colegilor mai tineri sau a elevilor înșiși — pentru că uneori cel mai rapid mod în care un profesor poate învăța este să ceară ajutorul unui elev de 16 ani care folosește aceste instrumente de doi ani.
Modelul există. Estonia l-a implementat exact așa: profesorii au învățat AI Leap împreună cu studenții, în sesiuni comune, fără ierarhie. Rezultatul a fost că profesorii nu s-au mai simțit amenințați de tehnologie, ci curioși față de ea.
Curiozitatea este singurul antidot real împotriva fricii.
Soluția 4: Evaluarea trebuie să măsoare gândirea, nu memoria
Dacă un elev poate găsi orice informație factuală în trei secunde pe orice dispozitiv, atunci testul care măsoară cât de bine a memorat acea informație nu măsoară nimic relevant.
Evaluarea trebuie restructurată în jurul unor întrebări la care AI-ul nu poate răspunde singur: Ce crezi tu? De ce? Cum ai ajuns la concluzia asta? Ce ai face diferit? Ce nu înțelegi încă?
Această schimbare nu elimină rigoarea. O crește. Pentru că este mult mai greu să argumentezi o idee proprie decât să reproduci un paragraf dintr-un manual.
Țări precum Finlanda și Danemarca evaluează de ani de zile prin proiecte, prezentări și gândire critică demonstrată, nu prin teste grilă. Rezultatele lor în clasamentele internaționale PISA vorbesc singure.
Noi evaluăm încă cu grile cu patru variante, dintre care una este corectă. Și ne mirăm că nu formăm gânditori.
Sunt Nicholas Cârstoiu, elev, sportiv de performanță, activist pentru tineri implicat în proiecte de sănătate mintală, membru al Boardului Copiilor din România susținut de UNICEF — și nu mai am răbdare pentru un sistem care se teme de viitor și se ascunde în spatele autorității. Soluțiile există. Nu sunt secrete. Nu sunt scumpe. Nu sunt imposibile. Ceea ce lipsește nu este informația. Este curajul de a acționa. Viitorul nu va aștepta după voi. Iar noi am început deja să mergem fără voi.
Diferența este că noi nu mai cerem voie.
SURSE:
Originally published on LinkedIn.Publicat inițial pe LinkedIn.
